19 septembrie 2004, ora 2:40... Nu a fost nevoie de deşteptător... Nici nu ştiu dacă am dormit... Ne îmbrăcăm în tăcere.  În curte se aud şoapte... Au sosit părinţii, bunicii, fraţii mei.

Maşina care ne-a dus la aeroport e şi ea în faţa porţii. Tatăl mă ajută să încarc bagajele. Cel mic nu a făcut nici-o diferenţă între pat şi bancheta maşinii... Asta-i bine!

Lacrimi şi ... tăcere. Pentru câteva secunde mai văd în retrovizorul maşinii trei umbre cu mâinile ridicate şi casa... Părinţii şi unul din fraţi, împreună cu soţia sa m-au însoţit la aeroport... Am fost mult mai tăcut decât de obicei... Priveam locuri atât de familiare pe care e posibil să nu le mai revăd... Încercam să  definesc ceea ce simţeam... Acel amestec ciudat, comun oricărui nou început, de speranţă şi teamă.  Parcă mai intens ca de obicei... De ce oare? Mă obişnuisem să văd viaţa ca o succesiune de evenimente, orice sfârşit ca un nou început, iar orice nou început ca o doză de entuziasm... şi totusi...

Au urmat alte lacrimi şi aceeaşi tăcere la aeroport şi... iată-ne zburăm: „Canada pregăteşte-te că venim!”  Zborul a fost lung... Obosiţi, iritaţi, aveam să constatăm la puţin timp după aterizare că un bagaj lipseşte, iar eu, că bilingve sunt doar inscripţiile, nici măcar personalul de la informaţii neştiind franceza... Probabil că limba chineza m-ar fi ajutat mai mult... Oare nu am greşit avionul iar acum sunt în altă parte? Un alt şoc: deşi o groază de ghişee erau amenajate pentru primirea emigranţilor, fiind duminică doar câteva funcţionau... Au urmat 4 ore lungi de aşteptare, fiecare oră cât o zi, sete şi imposibilitate de a schimba bancnote în monezi pentru a cumpăra apă... Odată ajunşi „la rând” a mers repede: 15 minute şi ajungem în stradă... Cumnata şi familia ei s-au săturat şi ei aşteptându-ne... Iată-ne în sfârşit bucuroşi că s-a terminat totul cu bine...

Astăzi se împlineşte un an... Să plâng, să mă bucur, aş mai repeta aventura? Probabil dacă mă raportez la momentul când am depus actele nu m-aş gândi prea mult... 2004 însă a fost un an excepţional, un an în care începuseră să apară roadele a 4 ani de muncă fără concediu şi schimbarea a trei locuri de muncă,  raportându-mă la el, e mai greu de spus...

A trecut un an... Cu siguranţă cel mai bogat în informaţii... Destul de reuşit şi financiar... Din păcate, în viaţă nu poţi avea tot ce-ţi doreşti în acelaşi timp, în acelaşi loc...

S-auzim de bine!

;)

Buna seara,
V-am descoperit intamplator cautand o procedura de emigrare.
Suntem din Bacau si avem doi copii scolari.
De multi ani vrem sa emigram si noi in Canada,dar nu stim care mai e procedura,ca dorim sa mergem cu totii.
Ati putea sa ne ajutati cu niste informatii?
Va multumim si Doamne-ajuta!